În elaborarea unui concept vizual de brand se ține seama de o multitudine de elemente care au ca principal scop originalitatea. Într-o lume cu un proces ireversibil de comunicare și interdependență este extrem de dificil să putem comensura o direcție creativă care să poată exclude din start orice fel de asociere vizuală. Și totuși…
Fețele umane prezintăa cele mai delicate elemente legate de asemănare. Dacă un brand prezintă risc de confuzie de maniera intepretării vizuale, atunci avem o mare problemă.
Să urmărim cum un regizor își alege personajele atunci când decide să le distribuie într-o producție cinematografică. În mod evident se urmărește potențialul de asemănare cu personajul care l-a inspirat. În branding, procesul este exact pe dos, cu cât asemănările sunt mai evidente, cu atât eșecul este garantat!
Dacă între două fizionomii (una care este poziționată istoric sau documentar și una aleasă pentru potențialul de a fi distribuităa într-un rol credibil) există o minimă capacitate de asociere, atunci echipa de filmare poate risca totul pe o carte, cea a asemănării… Cele două personaje seamănă izbitor chiar și fără intervenția unui profesionist în machiaj. Dacă un regizor ar dori să ecranizeze povestea lui Carl Sagan,
Cristian Sofron ar fi poate cea mai indicată persoană pentru a intra în pielea personajului.
Ce se întampla atunci când avem de a face cu un logo care poate fi suspectat de o asociere evidentă cu un altul? Iată un exemplu de branding care se potrivește perfect mimetismului vizual.
Am ales Ioana & Ioana.
Companie din zona produselor agricole care a ales ca model de comunicare vizuală stilizarea inițialelor ,,i,, & ,,i,, într-o variantă care aduce teribil de mult cu logo-ul Playboy!
Fără să aducem vreo critică legata de activitatea, personalul, serviciile sau calitatea produselor oferite de Ioana & Ioana, vă oferim o simulare care să explice fără niciun fel de dubiu riscurile pe care și le asumă cei care nu dau prea multă importanță subiectului denumit ,,branding,,.
Consecința este o catastrofă de imagine, iar autorii ei ar trebui să se gândească serios la implicațiile pe care aceasta le are în mentalul colectiv.
Iată deci măsura pe care asemănarea o are în crearea unui personaj-brand cinematografic contrapus pe dezastrul unui brand cu potențial de confuzie.