Tipul de caracter este determinant pentru percepția unei comunicări eficiente. Pentru a înțelege lucrurile în esența lor am ales doua situaţii extreme. Primul tip de litera este unul românesc care conține un mesaj arhaic și adaptat tipologiei naționale. Personalitatea fontului îl recomandă pentru denumiri cu origine populară, ortodoxă sau cu încărcătură istorică. În niciun caz nu poate fi folosit în alte denumiri, doar cele tipic românești.
În cea de a doua situație am dus lucrurile mai departe. Semantica celor două cuvinte este improprie mesajului vizual al caracterelor folosite. Sunt numeroase cuvinte al căror sens este denaturat de lipsa de experiență vizuală a celor care îl folosesc. Exemplele de eroare sunt multe și acopera o zonă largă de greșeli de interpretare care ascund nu numai lipsa de cunoaștere a celor care le acceptă, indică întotdeauna un neprofesionist în comunicare vizuală.
În concluzie nu poți scrie CRIMĂ cu un caracter de NUNTĂ.